Noua statie de sterilizare a Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti (SUUB), in care au fost investiti aproximativ 1,4 milioane de euro, a fost inaugurata joi, cu ocazia conferintei aniversare prilejuita de implinirea a 40 de ani de la infiintarea spitalului.
Potrivit managerului unitatii medicale, Adriana Nica, statia a fost realizata cu fonduri de la Ministerul Sanatatii si este asemanatoare cu cea de la Spitalul Karolinska din Suedia.
„Este un proiect pe care ni l-am asumat inca de anul trecut. Investitia a fost realizata cu fonduri de la Ministerul Sanatatii. Valoarea investitiei este de aproape 1,4 milioane de euro. Inseamna ca avem o statie in care se spala tot instrumentarul din spital, se dezinfecteaza. Instrumentarul se spala automat, nu se mai folosesc metodele vechi de sterilizare. Dupa ce acestea sunt spalate si curatate, vor intra intr-un amplu proces de sterilizare conform noilor normative. Este similara cu cea a Spitalului Karolinska din Suedia”, a spus managerul.
De asemenea, managerul a explicat si ca termenul de valabilitate a instrumentelor sterilizate o sa fie mai mare acum.
„Si inainate sterilizarea era sigura, pentru ca nu ne jucam cu viata oamenilor, insa acum procesul prin care aceste instrumentare chirurgicale sunt sterilizate are o valabilitate mai mare, in sensul ca pana acum, sterilizarea se facea pe o perioada mai mare de timp si la o temperatura de peste 90 de grade, acum procesul se face pe o perioada scurta iar valabilitatea instrumentelor sterilizate poate sa dureze si pana la o luna. Noi, la SUUB, nu putem sa tinem trusele sterile o luna de zile, pentru ca fluxul de pacienti este continuu si aceste instrumentare sunt folosite de colegii medici chirurgi in salile de operatie. Este o trasabilitate a actului chirurgical mult mai mare. Se scaneaza fiecare instrument, fiecare cutie care intra la sterilizat. Prin coduri de bare se stie clar unde este un anumit instrument”, a mentionat Adriana Nica.
Intreaga aparatura din statia centrala de sterilizare este monitorizata de la distanta, in timp real de catre producator, care, astfel, poate interveni in orice moment in cazul aparitiei vreunei erori in functionare.
Totodata, in spital a fost introdus si un sistem de monitorizare automata a procesului de sterilizare. Astfel, fiecare trusa chirurgicala este inregistrata in fiecare moment, astfel ca se stie exact cand a intrat la spalat, cand se sterilizeaza, cand a iesit de la sterilizat si in ce sala de operatie a ajuns.
Conform unui comunicat de presa al unitatii medicale, au fost schimbate si containerele in care sunt tinute instrumentarele si in care sunt sterilizate. Astfel, au fost aduse containere noi, moderne, care permit pastrarea cel putin o luna a instrumentarului in conditii sterile.